Pilotul Mercedes, Valtteri Bottas, a reușit duminică la Soci a doua victorie în actualul sezon, beneficiind de o penalizare a colegului său, Lewis Hamilton. Acesta a terminat pe trei în spatele lui Max Verstappen care a adus pentru Red Bull primul podium din istorie în Marele Premiu al Rusiei.
Prima cursă de Formula 1 din istorie de la Mugello a fost un thriller, cu Lewis Hamilton obținând victoria în fața colegului de la Mercedes, Valtteri Bottas într-un Grand Prix cu accidente care au dus la abandonul mai multor mașini în primele nouă tururi și cu două neutralizări cu steag roșu. Într-un final palpitant, Alex Albon a reușit primul podium din carieră, pilotul de la Red Bull devenind primul thailandez cu această performanță în Marele Circ.
Un Mare Premiu al Italiei incredibil a fost câștigat de pilotul AlphaTauri, Pierry Gasly care s-a impus în fața lui Carlos Sainz de la Mclaren și a lui Lance Stroll de la Racing Point. Liderul campionatului mondial, Lewis Hamilton a fost obligat să execute o penalizare de stop-and-go de 10 secunde urmare a unei încălcări a regulamentelor în spatele mașinii de siguranță. Deși a recuperat pe final, campionul de la Mercedes a fost nevoit să se mulțumească doar cu locul al șaptelea.
Campionul mondial, Lewis Hamilton, a făcut o cursă aproape perfectă în Marele Premiu al Spaniei, conducând fiecare tur după ce a plecat din pole position, obținând a patra sa victorie din sezon și a cincea din carieră pe circuitul catalan. Pe podium au mai urcat pilotul Red Bull, Max Verstappen și colegul lui Hamilton de la Mercedes, Valtteri Bottas.
Pilotul Mercedes, Lewis Hamilton, a făcut o nouă cursă în care a arătat că în această perioadă a Formulei 1 se află într-o ligă proprie. Terminând în fața lui Max Verstappen de la Red Bull, britanicul a egalat astfel recordul lui Michael Schumacher de victorii pe un singur circuit.
După ce reușise sâmbătă pe ploaie un pole position senzațional, Lewis Hamilton a obținut o victorie confortabilă în Grand Prix-ul Stiriei, terminând în fața colegului de la Mercedes, Valtteri Bottas și a lui Max Verstappen de la Red Bull. Cei doi piloți Ferrari, Sebastian Vettel și Charles Leclerc s-au ciocnit în primul tur, fiind nevoiți să abandoneze din cauza avariilor suferite.
Valtteri Bottas a punctat primul pentru Mercedes în noul sezon, câștigând Marele Premiu al Austriei în fața pilotului Ferrari, Charles Leclerc. Colegul lui Bottas, sextuplul campion mondial, Lewis Hamilton trecuse linia de sosire al doilea dar a primit o penalizare de cinci secunde pentru un contact cu Alex Albon. Astfel, Lando Norris de la Mclaren a obținut primul său podium din F1, terminând al treilea.
Lewis Hamilton a câștigat duminică Grand Prix-ul Mexicului, fructificând o strategie riscantă cu o singură oprire la boxe. Britanicul a fost urmat de Sebastian Vettel pentru Ferrari și de colegul de la Mercedes, Valtteri Bottas. Acest rezultat nu îi garantează încă matematic titlul lui Hamilton.
Sebastian Vettel venea după o lungă serie nefastă, ultima cursă câștigată de el fiind cu 392 de zile înainte în Belgia. Dar stelele s-au aliniat pentru el duminică sub luminile Marina Bay din Singapore cu pilotul Ferrari profitând de o chemare neprevăzută la boxe pentru a-și învinge colegul de echipă, Charles Leclerc care plecase din pole position.
După ce s-a luptat tenace în Marele Premiu al Italiei, Charles Leclerc a obținut a doua victorie la rând în weekend-uri consecutive. Aceasta a fost prima reușită de Ferrari la Monza din 2010 încoace.